Blog, Fără filtre cu Băcanu

Zbor cu avionul

zbor-cu-avionul

Zbor cu avionul…

Există o categorie de oameni pe care o urăsc mai tare decât pe alea care “eu mănânc tot ce vreau, la orice oră, și nu pun niciun gram pe mine”. Pe ăia care se urcă în avion zâmbitori, își pun pernița sub căpuț și adorm înainte să decoleze avionul.

Nebunilor, eu mă caaaaaaac pe mine de frică la orice zbor cu avionul. Mor. Fac spume în stomac, mi se duc în esofag și de acolo îmi dă shutdown creierul.

Pandemia a rezolvat anul trecut problema cu zburatul.  Nu m-a mai târâit bărbată-miu la aeroport ca să fac atac de panică de cord de AVC de cap. Dar au apărut vaccinurile și testele și am luat-o de la capăt.

Mi s-au pus diverse diagnostice “nu zbori suficient ca să te obișnuiești”, ba da, am zburat într-o perioadă a vieții mele în fiecare săptămână și in fiecare săptămână am fost aproape de infarct, “nu ești rațională, accidentele de mașină sunt mai numeroase decât alea de avion”, așa e, dar la ce morții mă-sii mă ajută pe mine informația asta în aer la 10,000 de metri altitudine?!??

Țin minte că la ultimul zbor de 5 ore, o doamnă de lângă mine, văzându-mă cu ochii cât cepele, transpirată de zici că făcuse pipi un elefant pe mine și panicată ca un absolvent de școală ajutătoare de limba română în fața literelor, mi-a dat o pastilă “să mă relaxeze”. Am luat-o imediat, nici nu am întrebat ce e. Și am intrat în turbulențe, căca-m-aș în ele, că prefer oricând să mă tragă curentul la sol. Diferența dintre starea pe pastilă și starea fără pastilă e că nu puteam să țip, deși eram foarte lucidă. Țipam în interior, în suflet și nu mă auzea nimeni. Roșie la față, cu mâinile gheară pe spătarele alea, cu venele la gât umflate că nu puteam să îngaim un ultim mesaj de adio pentru mama, cu bule de scuipat în loc de cuvântul “ajutoooor”, cu draci amestecați cu amețeală și per total mă simțeam ca un mileu de pește pe televizor: găurită, lată, la dispoziția unui kitch de sticlă colorată care stă cu curu’ pe mine.

Mai și trecea stiuardeza pe lângă și zâmbea, probabil de gândea “săraca, o avea vreo boală rară, doamne ferește. Eh…”. Mai țin minte ca ieri un drum cu avionul la Oradea. Mi-am luat atunci inima în dinți, mi-am zis că e un drum de o oră, #rezist! Și numa bine ce a decolat avionul, că anunță pilotul că trebuie să întoarcă la Otopeni din cauza unei defecțiuni tehnice. Atunci i-am promis lu Ăl de Sus că n-o mai mint, n-o să mai preacurvesc, n-o să mai fumez, n-o s-o mai fac vacă pe vaca de deasupra care își spală covoarele în sufragerie, n-o să mai fac mișto de proști, doooooar să mă lase să mai pup o dată pământul țărișoarei.

Eu după orice zbor cu avionul devin un om mai bun pentru că stau mult de vorbă cu Dumnezeu. Câteva ore.
În sfârșit, mulțumesc, Doamne, că cel puțin ai inventat alcoolul.

Iar voi, ăștia care adormiți pe pernuțică imediat ce vă așezați cururule pe scaunul din avion, sigur aveți o problemă! Hal de oameni ce sunteți!

Înapoi la listă