Blog, Fără filtre cu Băcanu

Un weekend romantic

un-weekend-romantic

Un weekend romantic…

Zicea una la televizor ca e fericită că iubi al ei e cel mai romantic bărbat din lume, că a dus-o pe Valea Loarei acum o lună, unde a văzut castele și grădini și acuma e supărată pe coviduț, că tot pe Valea Loarei plănuiau să mai petreacă un weekend romantic, unde să o ceară de nevastă, pe o bancă împletită din fier forjat, între Sully-sur-Loire și Saint-Florent-le-Vieil. Că, ultima oară când au fost, el a organizat un picnic pe pajiștea unui conac, unde au ciugulit pâinică prăjită cu fondue, au desfăcut o sticlă de Chateau D’Armailhac – Pauillac Grand Cru Classe rouge din 2016, vinul ei preferat, că dacă nu are din ăsta în casă nu bea deloc poșirci românești. În sfârșit și au avut și un violonist acolo pe iarbă care a mers la fix cu mini eclere, mini clafoutis și mini crème brulée. La final a venit o trăsură și făceau dragoste pe loc dacă nu era birjarul și exista minim un gemuleț care să-i ferească de privirile curioșilor, atâta e de romantic iubi.

Eu zic că se poate să fii romantic și în București, pe pandemie, dragă. De exemplu pe mine m-a scos bărbată-miu în wekeend la Valea Cascadelor, că schimbăm Castelul din Tei cu unu mai bun dintr-o zonă unde sunt mai mulți bogați pe metru pătrat. Acolo la Valea Cascadelor am văzut gresie, faianță, parchet, “gtpfacum” în limbaj de imobiliare, acronimul care încălzește păsărica oricărei fete care a stat în garsonieră când era tânără, m-a încins al meu când a zis “am obosit, dracu, hai să ieșim la o țigară”, pe scarile de la ExpoConstruct unde am stat strânși unu în altu’ că era frig ca dracu’. Apoi a organizat soțu’ repede, că trebuia să ajungem acasă la copil, un prânz opulent la o bombă la noi în cartier, unde mergeam când eram tineri, și am împărțit niște mici franțuzești făcuți moyenne rare cu niște french fries de tei și am dat cep la două sticle de Ciuc pe care le-am băut eu, ca să ne stingem flacăra care ardea în noi. Că dacă nu avem Ciuc acasă, nu bem apă de la robinet, că nu suntem săraki.

Restaurantul unde am prânzit nu a mai fost renovat de când eram eu în anul doi de facultate, când intri nu știi dacă pică scaunul cu tine sau dacă masa a fost ștearsă vreodată, că pe ea trăiesc vii ciuperca piciorului și alte ierburi aromatice și e păcat să strici ecosistemul, iar la baie trebuie să alegi: ori hepatită, ori conjunctivită . Dar mâncarea e ca în Franța, fac băieții ăia un fondue din cartofi cu cărniță, juri că ești în bucătărie la Château d’Amboise.

La final ne-am urcat în mașină unde ne-a tăiat un băiat bilet pe 10 lei, că fără bilet își scria numele pe caroserie. Am fi făcut dragoste acolo pe loc, dar făceam pipi pe noi și ne durea spatele de la cât am umblat.

În sfârșit, ce voiam să zic e că poți fi romantic și pe Valea Loarei, dar și pe Valea Cascadelor.

Important e să vrei…