Telefonul mobil, un must sau un moft?

Bună ziua, sunteți liber?
Domnul mă priveste de parcă l-am întrebat dacă are să-mi dea 100 de euroi. Își suge o măsea și dă din cap un “da” scârbit. Recunoscătoare că mi-a făcut favoarea de a mă accepta, mă urc repede, că eram pe grabă.
Îi zic adresa. Mai durează 5 minute până o bagă pe telefonul mobil pe goagăl meps, atinge delicat fiecare tastă, cu un singur deget, încet, să nu se strice device-ul. Își mai suge măselele, mai atinge o literă, în sfârșit pornim.

Mă apuc să mai uit și io pe interneți, cuminte.
– Dumneavoastră sunteți în ultimul hal!

Banuiesc că domnul vorbește la telefon și nu ridic capul.
– Doamnă, cu dumneata vorbesc! Dumneata știi ce ții în mână?
Mă dumiresc brusc că trebuie să scot cuvinte pe gură, deși acest dialog a venit ca atunci când ești cu șamponul în cap și se oprește apa caldă.
– Un telefon!?!?!?!?

Domnul mai suge o măsea și se întoarce către mine cu ochii bulbucați, spume și celulită:
– Cancer, doamnă, cancer!
Hai fmm viață, cum l-am găsit pe ăsta?!

– Dumneavoastră știți ce e aia o undă radio? Păi ce credeți că fac telefoanele astea? Ne radiază pe toți. Așa ne controlează ăștia. Nimeni nu știe cum a apărut coronavirusul chinez. Chinezi? Telefoane?, își trece limba peste dinți și se întoarce iar către mine cu satisfacția că a depistat sursa nenorocirii. Insistă asupra unui dinte unde rămăsese o bucățică de ceva. Iar se întoarce către mine și mă caută din priviri de otravă și tifos.

Bălmăjesc un “aha” sperând că se oprește. Continuă.
– Telefoanele astea emit și receptează!!
Câțiva stropi sar pe volan.

– Ce? Dumneavoastră vă faceți radiografii în fiecare zi de 1000 de ori? Deși razele alea sunt mai puternice, e adevărat…
Tace 5 secunde pătruns de propria strălucire a minții.

– Doamnă, eu am făcut armata la securitate și știu cum vrea ăștia să ne omoare. Lumea nu vrea să pună mâna pe carte. A venit toți aci în București de la coada vacii. În loc să iasă cu vaca și porcul la păscut, ies cu telefoanele. Dumneavoastră știți ce tensiune aveți în corp? Știți cum vă afectează undele radio? Știți că, de exemplu, există un orar al iradierii populației?
Știți?!? Încep cu undele radio până la unu noaptea.
Vai, fi-ţi-ar norocul, nu mai ajung odată…

– Apoi toată lumea are televizoare în camere și ei știe și pe acolo bagă sunetete cu frecvență joasă care distrug creierul. Am făcut armata la securitate dar degeaba vorbesc eu, lumea e proastă, cartea e grea, nimeni nu mai citește, fizica și matematica nu le mai place la nimeni! Ați văzut cum merge pe stradă panaramele cu telefonul între degetul mic și ăla mare, poșeta în mâna cealantă, de parcă telefonu’ ăla ar fi carnetul de CEC?
– Dar dumneavoastră nu aveți telefon?, întreb ca tâmpita.
– Ba am, dar i-am scos câteva piese cheie. M-au învățat ăștia la securitate ce. Dar ați observat un lucru? Cu cât telefonul e mai scump, cu atât omul e mai prost. Să vă uitați în jur să vedeți. Să îi pârlească pe creier pe proști, așa le trebuie, proștii dracu!

Fac repede o flotare a creierului încercând să îmi amintesc cât am dat pe telefon. Da. Sunt foarte proastă. Măcar nu țin telefonul între două degete pe stradă, ca panaramele.
– La nimeni nu îi place cartea, dăcât să stea cu telefoanele în mână. Nimeni nu mai citește, doamnă!
Spume la gură. Bale. Dantelă pă coșciug.
-….
Trecem pe lângă un domn cu telefonul în mână
– Știți ce e ăla?!?? Zice domnul cu un scuipățel în colțul gurii.

Ce-am făcut eu să merit asta?!?, mă gândesc. Când se va inventa teleportarea??!?
– O imitație de om, ăla e un om deja mort! Dacă la noi acasă vine cineva și îi sună telefonul și răspunde, păi, gata, s-a terminat, nimeni nu îl mai bagă în seamă.

După 5 minute care s-au simțit cât 100 de ani de pandemie, am ajuns în sfârșit la adresă. Sunt epuizată la creieri. Atâta informație nouă…
– O seară bună și lăsați dracu telefonu ăla! Că după coronavirus ne mai dă ăștia altceva!