Beauty, Blog

Te accepți așa cum ești?

acneea

te-accepti-asa-cum-estiÎnainte să răspunzi la această întrebare, e bine să știi că peste 85% dintre adolescenții din întreaga lume se luptă cu acneea. Iar dacă ai depășit de mult această etapă a vieții și tot te confrunți cu acneea, chiar și cu un coș rebel care apare atunci când ți-e lumea mai dragă, faci parte din cei peste 50% de adulți care au probleme cu pielea.

Acneea este NORMALĂ și noi credem că ești perfect(ă) așa cum ești. Dincolo de aspectul pielii, cu mai multe sau mai puține “imperfecțiuni”, ești un om complex și frumos. Sperăm că crezi și tu la fel, în ciuda unor insecurități pe care le avem cu toții. Iar dacă nu, ia-o altfel, de ce nu te-ai accepta și iubi așa cum ești din cauza a ceva ce nu e în controlul tău?

Știm cât poate fi de dureros, uneori, să te privești în oglindă, cu toții ne-am confruntat, la un moment dat, cu #neiubireadesine, însă acneea este una dintre cele mai comune afecțiuni ale pielii și cel mai sănătos lucru este să acceptăm acest fapt. Pentru starea ta de bine de zi cu zi și pentru a preveni depresia și a anxietatea.

Problemele de piele ar trebui să rămână pe piele. În plus, ai nevoie de o astfel de abordare obiectivă a problemei, pentru că doar așa te poți focusa pe găsirea de soluții. Uneori, emoțiile ne țin captivi într-o realitate deformată, care, în fapt, ne împiedică să rezolvăm problema, așa că în locul unui anxietății și a neiubirii de sine, alege mai bine ACNEMY, o gamă de produse a căror formulă are o eficacitate crescută în tratarea acneei, nemaivăzută până acum în tratamentele non-farmacologice. Totuși, fiind un tratament topic, are anumite limitări în cazurile acute și cel mai potrivit ar fi să ceri ajutorul unui dermatolog, pentru că Acnemy nu “jonglează” cu speranțele nimănui. Nu promitem ce nu putem realiza, dar credem că produsele noastre îți vor îmbunătăți considerabil textura pielii.

te-accepti-asa-cum-estiAcnemy acționează în profunzime, eficacitatea formulelor sale datorându-se sistemului Nichosome®, alcătuit din fosfolipide și ceramide care balansează efectul exfoliant al acizilor alfa-hidroxi (AHA) și beta-hidroxi (BHA). Rezultatul? Un ten curățat și regenerat, pentru ca tu să te simți tot mai bine în pielea ta.

La Acnemy, vei găsi o gamă completă de produse, de la gelul de curățare purifiant Zitclean cu acid salicilic, crema-tratament pentru ten acneic Zitcontrol cu niacinamide și acid salicilic, până la peeling-ul delicat Zitpeel sau serumul Postzit cu AHA și BHA pentru semne acneice. Dacă vrei să încerci o rutină completă, îți recomandăm kiturile Good Morning and Good Night, Zitkit și Zitminis.

Și nu uita că starea de bine vine întotdeauna la pachet cu acceptarea de sine.

Înapoi la listă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *