Mâncarea preferată, pâinea

Nu știu care e mâncarea voastră preferată, acel ceva fără de care viața nu are sens. Care e?
Hrana care mă face pe mine să zâmbesc, chiar și când mă inundă aia de sus, e pâinea. Pâine cu ceva, dacă e. În general pâine cu scuipat, cum zicea mamaie. Pâine goală.

Trec în perioada asta printr-o fază pe care am numit-o “perioada sandwich de pâine cu pâine”. Am visat aseară că mâncam pâine cu gogoși. Noroc că nu am drojdie acum să fac gogoși, că pâine am de vreo 5 feluri.

Pâinea mă relaxează la creieri și nu mai e mult până când o să mă relaxeze și la gușă, și la tricepși, iar momentul când o să mă învelesc pe țzâțe cu tricepșii și o să-mi spăl șuncile o dată cu farfuriile pline de firimituri e aproape.

Estimez că 3 săptămâni, maxim, o să îmi dau cu pudră de talc la pulpițe, ca să nu mă opărăsc în drum spre coșul cu pâinică din bucătărie. Sau mai bine pun un coș cu pâinică și pe noptieră, ca să nu mă opărăsc deloc. O să port sutiene din alea care rezistă la 50 de chile țzâța, cum avea Leopolidina, prietena lu’ mamaie, de îmi venea, când era copil și ne jucam pititea, să mă ascund sub țzâțele ei, nu mă găsea nici dreaq, ar fi fost ca pagina 7 din goagăl. O să ajungă bărbată-miu să mă întoarcă pe-o parte cu pătura, asta în timp ce eu îl înjur că nu vrea să facem dragoste pe pat de pâini, să ne mozolim cu pâine la preludiu și să mâncăm pâinica de după, după.

După perioada asta o să ies în parc să alerg, ca să nu alerge după mine doctorii cu defibrilatoarele în poșețică.
După atâta pâine mă simt ca un rinocer gestant în pragul AVC-ului, iar când fac un pas mai alert sunt roșie la față ca o fată mare la primele pagini dintr-o carte de Sandra Brown.

Barem cu șuncile mi-a crescut și simțul umorului și n-o să mai apară tot felul de păsărici, ca în filmele lui Hithcock, care să mă tragă de urechi că fac glume proaste cu defectele sau plăcerile lor. O să am satisfacția că sunt grasă și, deci, haioasă.