Sâmbătă, pe la ora 9,30 azi dimineață sună la ușă. Așteptam un curier așa că îmi strâng repede părul, trag niște pantaloni, îndrept tricoul și deschid cu avânt ușa. Fix în momentul ăla remarc că tricoul e pătat de plastilina lu’ fii-miu și de niște afine pe care mi le storcoșise ieri pe tricou.
Ochii mi se izbesc de o pereche de sâni superbi, cupa D, aproximativ, nelăsate, nenimic. Ridic ochii și o văd: patruj de ani, brunetă, buze frumos conturate, ochi verzi, 1,80m, coadă de cal, cămașă impecabilă, fustă pixie, sandale cu barete. Mirosea a ceva fresh cu ceva mosc.
Cine sunt eu, mă gândesc, și îmi pipăi instinctiv o șunculiță.
– Bună ziua, îl caut pe domnul Andrei.
– Bună ziua, aici stă domnul Adrian, cred că ați greșit.
– Păi nu e aici apartamentul x?
– Ba da, dar nu locuiește niciun domn Andrei.
– Ciudat. Mi-o fi dat adresa greșită.
– Se poate. La revedere.
– La revedere.
Închid ușa. Încă mă gândeam la sânii ei și la faptul că gravitația e selectivă cu unele. Mă pipăi iar. Nu sunt mulțumită. Sună iar la ușă.
– Scuze, tot eu sunt. Dar nu cunoașteți niciun domn Andrei aici pe scară? Pacientul nu răspunde la telefon și mi-a spus că e urgent.
– Pacientul? zic eu gândindu-mă că o fi vreo promoție din asta surpriză pe la ușile oamenilor.
– Da, sunt medic proctolog, fac vizite și acasă când e vorba de urgențe.
– Îmi pare rău, nu cunosc, zic fascinată.
E medic. Proctolog.
– Ok, mersi și scuze. Deci sigur aici e domnul Adrian și nu Andrei?
– Doamnă, deși e plecat într-o delegație, soțul meu e politicos, nu v-ar fi lăsat să greșiți ușa niciodată. Ușa noastră ar fi fost deschisă la perete cu juma de oră înainte.
Râde și își trece mâna prin păr. Mă uit ca proasta. Mă gândesc instinctiv la petele de pe tricou.
– Scuze, la revedere.
– Zi bună!
Mi-a rămas parfumul ei în nări. Oare ce parfum o fi?
Și uite că există totuși bărbați pe care îi doare în coor când văd o femeie din asta.
Zâmbesc mulțumită. Sunt totuși bine cu petele mele.